COMUNICAT
Astăzi, 12 martie 2013
Pentru a evita anumite speculații, conducerea clubului dorește să facă următoarele declarații oficiale:
La data de 10 martie 2013, înainte de partida de fotbal dintre formația noastră și AFC Astra II Ploiești, oficialii formației noastre au formulat o contestație privind dreptul de a evolua al jucătorului Lucian Zecheru, component al formației Astra II Ploiești. Acesta a evoluat în această partidă cu licența de jucător profesionist numărul 4581 (pe site-ul AJF Prahova acesta figura numai cu numărul 41895), pe care nu era înscris, în schimb, niciun transfer către formația Unirea Urlați la care jucătorul a evoluat în turul campionatului Ligii A 2012-2013, fiind menționate legitimări numai la formațiile Unirea Câmpina și AFC Astra II Ploiești în sezonul curent.
După partida disputată la 10 martie 2013, începută la orele 11.00, încheiată cu scorul de 1-4, arbitrul partidei, domnul Adrian Illyeș, a înmânat oaspeților toate carnetele de legitimare, inclusiv cel al jucătorului Lucian Zecheru, ceea ce este contrar ROAF, în cazul unei contestații fiind obligatorie reținerea carnetului de legitimare al jucătorului/jucătorilor contestați pentru ca acesta să poată fi verificat în cadrul Comisiei de Disciplină. Acesta a solicitat oficialilor formației noastre un număr de telefon pentru a contacta oficialii formației AFC Astra II, pentru ca aceștia să oprească în scopul înmânării carnetului de legitimare vizat, ceea ce este un lucru „anormal” pentru un arbitrul de nivelul Ligii a II-a naționale.
La data de 11 martie 2013 oficialii formației noastre s-au prezentat la sediul AJF Prahova din strada Pielari nr. 5, Ploiești, jud. Prahova, pentru a susține contestația făcută cu o zi înainte. La sediul AJF a fost regăsită licența de jucător numărul 4581, pe care se regăseau, în schimb, câteva elemente în plus față de legitimația prezentată cu o zi înainte. Pe prima pagină a carnetului de legitimare se regăseau câteva corecturi efectuate cu pastă corectoare, peste care erau scrise numărul legitimației - 4581 - și data de eliberare a acesteia - 30.08.2012. Conform Regulamentului pentru Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal al FRF (pe care îl vom numi în continuare RSTJF) se solicită preschimbarea carnetului de legitimare dacă acesta prezintă ștersături sau corecturi (Articolul 4, alin. 14), și, de asemenea, se atrage anularea carnetului de legitimare (Articolul 4, alin. 16).
Anterior, am menționat faptul că, pe site-ul AJF Prahova, jucătorul Lucian Zecheru figurează cu numerele de legitimare 4518 și 41895. Conform articolului 17 din RSTJF acest lucru nu este permis, licența fiind dezactivată în caz de reamatorizare a jucătorului, și, respectiv, carnetul de legitimare reintrând în valabilitate după ce licența de jucător profesionist se dezactivează.
De asemenea, pe același carnet de legitimare regăsit la AJF Prahova, la aceeași dată, se regăseau, în plus, două cluburi față de cele anterioare, ceea ce duce la 4 legitimări într-un singur sezon, fapt ce contravine RSTJF, Articolul 4, alin. 4 (de asemenea, în acest articol nu se invocă nimic despre jocul efectiv, ci numai despre transferarea și legitimarea jucătorilor, așa cum s-a încercat a se „descoase” de către diverse persoane).
Nu în ultimul rând, pe licența de jucător profesionist nr. 4581 emisă de Federația Română de Fotbal la data de 30.08.2012 apar alte șase legitimări înaintea datei întocmirii acestui carnet, acestea fiind: FC Petrolul Ploiești 06.06.2000, FC Petrolul Ploiești 07.08.2003, Astra Ploiești 18.02.2004, Petrolul Ploiești 16.08.2007, CS Chimia Brazi 18.02.2011, FC Unirea Câmpina 04.08.2011. Este binecunoscut faptul că la întocmirea unui nou carnet de legitimare nu se menționează în acestea cluburile la care jucătorul a evoluat înainte de întocmirea acestuia.
De aceea, AS Precizia Breaza a solicitat trimiterea licenței nr. 4581 la Federația Română de Fotbal pentru verificare, deoarece FRF a emis acea legitimație.
În vederea judecării contestației depuse, oficialii clubului se vor prezenta și mâine la sediul AJF Prahova din str. Pielari nr.5, Ploiești, jud. Prahova. În cazul respingerii demersului înaintat de formația noastră, oficialii AS Precizia Breaza se vor adresa Comisiilor Jurisdicționale ale Federației Române de Fotbal.
AS Precizia Breaza