Jocul de duminică, ultimul al formației noastre în acest sezon, îi este atribuit lui Alin Gheorghe (foto), arbitru originar din Ploiești, care a mai condus în acest sezon o singură partidă a jucătorilor noștri, și anume Astra II Ploiești - Precizia Breaza 4-4, în etapa a II-a. La cele două tușe acesta va fi ajutat de doi tineri arbitri asistenți, Mihail Pandelea (Ploiești) și Ionuț David (Podenii Noi). Prestația celor trei arbitri va fi observată de câmpineanul Ion Vasiloiu. Sperăm să fie un meci fără incidente și cu un arbitraj de clasă.